| Pasari - Zebra australiana |
| Oricine a vazut o zebra australiana intelece de ce ele sunt preferatele crescatorilor de pasari. Rezistenta sa si modul usor de ingrijire face din zebra australiana o pasare ideala pentru incepatori, iar comportamentul sau vioi este o incantare atat pentru crescatorii amatori cat si pentru cei profesionisti. Zebra australiana este o pasare foarte vioaie, care canta mult si asta nu numai in prima parte a vietii ci pe tot parcursul vietii sale, avand in vedere ca media de varsta este de 7 – 10 ani, alegand sa cresteti o astfel de pasare veti avea o casa vesela pentru mult timp. Un “concurent” acerb al trilurilor incantatoare este coloritul vioi si stralucitor al zebrei australiene. Paleta de culori existenta in penele sale este destul de larga de la rosu aprins, nuante de alb, pana la argintiu si ciocolatiu. Femelele si masculii se pot asemana foarte bine intre ei din punct de vedere al coloritului dar intotdeauna masculul are ciocul rosu iar femela portocaliu. O zebra australiana sanatoasa va fi intotdeauna foarte activa, va “trebalui” toata ziua la curatarea cuibului si la consolidarea lui, va canta mare parte din zi si va fi foarte atenta si alerta la tot ce se intampla in jur. Daca va hotarati sa-i luati pasarii un companion de joaca, indiferent ca este de acelasi sex sau nu, cateodata s-ar putea sa nu-l accepte si ii va smulge penele; in momentul in care isi accepta partenerul veti observa ca obiceiul de a-si smulge reciproc penele nu dispare dar modul in care acest proces se produce este diferit; daca atunci cand o pasare nu-si place partenerul ii va smulge penele cu violenta, cand il accepta va fi foarte gentila in actiunile sale. Penele cazute nu reprezinta un motiv de ingrijorare deoarece nu sunt un semn de boala si ele cresc la loc, este normal pentru zebrele australiene sa-si schimbe penele. Daca cele doua pasari nu se apropie deloc una de cealalta este de asemenea un semn ca nu sunt compatibile, de aceea cand doriti sa luati o astfel de pasare este indicat de la bun inceput sa o luati impreuna cu perechea ei. Dupa ce v-ati hotarat sa achizitionati o pereche de zebre australiene este momentul sa va hotarati asupra custii, cusca trebuie sa fie spatioasa, cu cat mai mare cu atat mai bine! Cusca aleasa trebuie sa confere libertatea de a zbura. Exercitiile sunt absolut obligatorii, pe langa spatiu pentru zbor mai are nevoie de un spatiu pentru baie, leagane si bucati de lemn de care sa se poata agata si sa-si poata toci ghearele. In interiorul custii nu este obligatoriu sa fie si un cuib, dar ele prefera sa doarma noaptea intr-un cuib, sau chiar separate in doua cuiburi, daca nu este disponibil nici un fel de cuib isi vor “amenaja” singure unul din resturile de mancare. Daca cuibul este in interiorul custii puneti-l undeva cat mai sus, ii confera pasarii senzatia de siguranta; de asemenea in jurul cuibului se pot pune plante ornamentale, aceasta tot pentru a-i da senzatia de siguranta. O pereche compatibila de zebre se va imperechea in aproape orice conditii. Zebrele australiene sunt parinti buni si grijulii, rareori necesita supraveghere in a-si creste puii. Masculul este “responsabil” cu tot ceea ce tine de confortul cuibului, el este cel care are grija ca fiecare bucatica din cuib sa ofere confort atat perechii lui cat si puilor. Imeidat dupa ce femela incepe sa depuna oua, eliminati din cuib materialele cu care masculul ar putea sa acopere ouale in entuziasmul sau de a amenaja cuibul. Femela depune in medie cam 4-5 oua pe care le va cloci in jur de 12 – 18 zile din ziua in care ultimul ou este depus. Cei doi parinti isi impart responsabilitatile cresterii puilor. Pe tot parcursul perioadei in care puii se afla langa parinti trebuie sa le dati acestora din urma hrana bogata in proteine si calciu. Dupa aproximativ 18 zile de la nastere puii incep sa iasa din cuib iar dupa o luna de zile se vor hrani singuri si atunci pot fi separati de parinti. In unele cazuri parintii pot deveni agresivi cu puii, agresivitate care se manifesta, asa cum am mai precizat, prin smulgerea penelor. Acest comportament apare pe fondul zgomotului prea puternic facut de pui, este o modalitate prin care parintii isi incurajeaza puii sa se deplaseze afara din cuib si sa se descurce singuri. Hrana ideala pentru zebrele australiene este compusa dintr-o mixtura de seminte, cat mai multe feluri de seminte sunt recomandate. De asemenea vegetalele trebuie adaugate in dieta indiferent ca e vorba de vegetale proaspete sau uscate. Spre deosebire de papagali si perusi care prefera tot felul de jucarii, zebrele australiene nu sunt incantate decat de jucarii micute si in culori stralucitoare, se pot agata de zabrelele custii oglinzi micute, astfel pasarile vor fi ocupate toata ziua. |
Oricine a vazut o zebra australiana intelece de ce ele sunt preferatele crescatorilor de pasari. Rezistenta sa si modul usor de ingrijire face din zebra australiana o pasare ideala pentru incepatori, iar comportamentul sau vioi este o incantare atat pentru crescatorii amatori cat si pentru cei profesionisti. Zebra australiana este o pasare foarte vioaie, care canta mult si asta nu numai in prima parte a vietii ci pe tot parcursul vietii sale, avand in vedere ca media de varsta este de 7 – 10 ani, alegand sa cresteti o astfel de pasare veti avea o casa vesela pentru mult timp.
Un “concurent” acerb al trilurilor incantatoare este coloritul vioi si stralucitor al zebrei australiene. Paleta de culori existenta in penele sale este destul de larga de la rosu aprins, nuante de alb, pana la argintiu si ciocolatiu. Femelele si masculii se pot asemana foarte bine intre ei din punct de vedere al coloritului dar intotdeauna masculul are ciocul rosu iar femela portocaliu.
O zebra australiana sanatoasa va fi intotdeauna foarte activa, va “trebalui” toata ziua la curatarea cuibului si la consolidarea lui, va canta mare parte din zi si va fi foarte atenta si alerta la tot ce se intampla in jur.
Daca va hotarati sa-i luati pasarii un companion de joaca, indiferent ca este de acelasi sex sau nu, cateodata s-ar putea sa nu-l accepte si ii va smulge penele; in momentul in care isi accepta partenerul veti observa ca obiceiul de a-si smulge reciproc penele nu dispare dar modul in care acest proces se produce este diferit; daca atunci cand o pasare nu-si place partenerul ii va smulge penele cu violenta, cand il accepta va fi foarte gentila in actiunile sale. Penele cazute nu reprezinta un motiv de ingrijorare deoarece nu sunt un semn de boala si ele cresc la loc, este normal pentru zebrele australiene sa-si schimbe penele.
Daca cele doua pasari nu se apropie deloc una de cealalta este de asemenea un semn ca nu sunt compatibile, de aceea cand doriti sa luati o astfel de pasare este indicat de la bun inceput sa o luati impreuna cu perechea ei.
Dupa ce v-ati hotarat sa achizitionati o pereche de zebre australiene este momentul sa va hotarati asupra custii, cusca trebuie sa fie spatioasa, cu cat mai mare cu atat mai bine! Cusca aleasa trebuie sa confere libertatea de a zbura. Exercitiile sunt absolut obligatorii, pe langa spatiu pentru zbor mai are nevoie de un spatiu pentru baie, leagane si bucati de lemn de care sa se poata agata si sa-si poata toci ghearele.
In interiorul custii nu este obligatoriu sa fie si un cuib, dar ele prefera sa doarma noaptea intr-un cuib, sau chiar separate in doua cuiburi, daca nu este disponibil nici un fel de cuib isi vor “amenaja” singure unul din resturile de mancare. Daca cuibul este in interiorul custii puneti-l undeva cat mai sus, ii confera pasarii senzatia de siguranta; de asemenea in jurul cuibului se pot pune plante ornamentale, aceasta tot pentru a-i da senzatia de siguranta.
O pereche compatibila de zebre se va imperechea in aproape orice conditii. Zebrele australiene sunt parinti buni si grijulii, rareori necesita supraveghere in a-si creste puii. Masculul este “responsabil” cu tot ceea ce tine de confortul cuibului, el este cel care are grija ca fiecare bucatica din cuib sa ofere confort atat perechii lui cat si puilor. Imeidat dupa ce femela incepe sa depuna oua, eliminati din cuib materialele cu care masculul ar putea sa acopere ouale in entuziasmul sau de a amenaja cuibul. Femela depune in medie cam 4-5 oua pe care le va cloci in jur de 12 – 18 zile din ziua in care ultimul ou este depus.
Cei doi parinti isi impart responsabilitatile cresterii puilor. Pe tot parcursul perioadei in care puii se afla langa parinti trebuie sa le dati acestora din urma hrana bogata in proteine si calciu. Dupa aproximativ 18 zile de la nastere puii incep sa iasa din cuib iar dupa o luna de zile se vor hrani singuri si atunci pot fi separati de parinti.
In unele cazuri parintii pot deveni agresivi cu puii, agresivitate care se manifesta, asa cum am mai precizat, prin smulgerea penelor. Acest comportament apare pe fondul zgomotului prea puternic facut de pui, este o modalitate prin care parintii isi incurajeaza puii sa se deplaseze afara din cuib si sa se descurce singuri.
Hrana ideala pentru zebrele australiene este compusa dintr-o mixtura de seminte, cat mai multe feluri de seminte sunt recomandate. De asemenea vegetalele trebuie adaugate in dieta indiferent ca e vorba de vegetale proaspete sau uscate.
Spre deosebire de papagali si perusi care prefera tot felul de jucarii, zebrele australiene nu sunt incantate decat de jucarii micute si in culori stralucitoare, se pot agata de zabrelele custii oglinzi micute, astfel pasarile vor fi ocupate toata ziua.
Zebra Australiana – Hrana
In primul rand zebrele sunt pasari, deci mananca seminte, aceasta este dieta lor de baza. Sunt de asemenea cunoscute ca pasari care isi petrec o mare parte din timp la nivelul solului cautand si mancand insecte. Pentru zebrele crescute in captivitate se recomanda un amestec de seminte; acestea se gasesc in comert intr-o gama destul de larga. Meiul este un sortiment pe care il agreaza, acesta se gaseste sub mai multe forme: Mei Francez; Unguresc; Japonez. Crescatorii recomanda amestecul tipurilor de mei: 10 parti mei unguresc, 10 parti mei japonez, 5 parti mei frantuzesc, si 1 parte mancare pentru canari.
Mancarea pentru canari nu este foarte agreata de zebre, crescatorii adauga aceast tip de seminte in mancarea lor deoarece sunt bogate in ulei si dau un aspect lucios penelor. Pentru ca nu sunt mari amatoare de seminte pentru canari, zebrele le imprastie prin colivie incercand sa ajunga astfel la alt tip de seminte; din aceasta cazua, unii crescatori hranesc pasarile doar cu acest tip de mancare in ideea ca fiindu-le foame vor manca sau pornesc de la ideea ca se vor obisnui in timp si nu vor mai refuza semintele. Nu este o tehnica recomandata; zebrele au un penaj frumos chiar daca nu este foarte stralucitor si printr-o dieta corecta el se va pastra la fel de frumos.
Alimentatia poate fi diversificata cu verdeturi; aproape orice fel de verdeata este agreat de zebre; pentru ca le place sa culeaga si sa ciuguleasca puneti pe podeaua custii verdeata tocata: spanac, laptuci, salata etc.; aveti grija sa fie proaspete.
Hrana formata din insecte este si ea agreata de aceste pasari; nu este neaparat necesar sa le asigurati o astfel de hrana, ramane la latitudinea Dvs., ele nu vor avea de suferit din puct de vedere al alimentatiei, vor fi la fel de sanatoaste si daca mananca
si daca nu mananca insecte atata timp cat semintele si verdeturile asigura necesarul de hrana si de vitamine.
Zebrele australiene
________________________________________
Zebra australiana, Taenopygia guttata, este o pasare de talie mica, cu o lungime medie de 11 cm si o greutate de 12 grame, a carei denumire provine din aspectul penajului. Zebra australiana apartine familiei Estrildidae, alaturi de alte 49 de genuri si peste 130 de specii, raspandite in salbaticie in Africa, Madagascar, Noua Guinee, sud-estul Asiei, Australia si insulele din Pacific.
Ele sunt pasari care in natura traiesc in stoluri mari, au o viata sociala dezvoltata. Daca ne-am hotarat sa cumparam o asemenea pasare, e bine sa cumparam cel putin o pereche, deoarece singure nu traiesc foarte mult si sufera. Ele se inmultesc bine in captivitate, acesta este un alt beneficiu al cresterii unei perechi.
Zebrele australiene traiesc in salbaticie 12-15 ani, in captivitate perioada este redusa, in medie 8 ani.
Va prezentam cateva notiuni de baza in ingijirea zebrelor australiene, o specie din ce in ce mai indragita printre iubitorii de pasari din tara noastra.
Zebrele australiene pot fi tinute in colivii sau in aviarii, in apartament sau pe balcon. Ele tolereaza in general conditii din cele mai diverse, sunt destul de adaptabile, totusi: nu le tineti intr-un loc prea umed; evitati expunerea la soare puternic; evitati schimbarile rapide de temperatura, deoarece au nevoie de o perioada de aclimatizare. Temperatura minima este de 10-15 grade, iar cea maxima 38-40. Temperatuta optima este de 20-30 grade.
Zebrele apreciaza mult spatiul, deci e bine sa le asigurati o colivie mare sau un aviariu, daca aveti posibilitatea. (mai ales in timpul verii au nevoie de spatiu)
Din colivie nu trebuie sa lipseasca o tavita pentru mancare (sau chiar doua, pentru tipuri diferite de mancare), un vas cu apa, nu prea adanc, dar deschis la gura, pentru adapat si un alt vas, mai larg, pentru scaldat. Nu in ultimul rand, zebrele australiene au nevoie de un ..cuib. Acesta va fi agatat in partea superioara a coliviei sau aviariului, si nu va avea dimensiuni foarte mari (12 X 12 X 12 cm). El poate fi confectionat usor din placaj sau din carton mai gros, de forma cubica, cu intrarea situata sus, pe une din fete. In cuib se va pune cam o treime un strat de iarba uscata. Iarba uscata, precum si alte materiale de constructie, vom arunca, ca din greseala, si prin colivie, deoarece le place sa isi construiasca singure cuibul.
Dieta: seminte pentru pasarile de talie mica. Meiul este potrivit, si ar trebui sa aiba acces permanent la el. Suplimente de hrana: galbenus de ou faramitat, coji de ou sfaramate (pentru calciu) si bine spalate inainte, frunze de salata, frunze de papadie (toate acestea spalate bine, e foarte important pentru sanatatea lor). Apa de baut trebuie schimbata de doua ori pe zi.
Periodic, ar trebui consultat un medic veterinar.
Adititivi de mancare
Zebrele sunt mari amatoare de oua si de biscuiti si daca le puneti la dispozitie un ameste format din cele doua alimente vor manca in cantitati mari ... cam cat le dati atata vor manca. Acest amestec este folosit doar ca o variate de mancare, crescatorii nu au observat imbunatatiri in ceea ce priveste sistemul imunitar, sau osos al pasarilor, are doar rol de desert.
Puteti face un amestec din urmatoarele produse: 400 g de amestec format din ou si biscutiti ( exista in comert bisuiti pentru pasari, se pot folosi si cei pt. pisici sau caini); 200 g cereale pentru copii; 200 g musli si 20 g lapte praf.
Acest tip de amestec este recomandat puilor, il puteti administra pe o perioada de 3 saptamani, ii ajuta sa inceapa mai usor sa manance seminte.
Apa este un element foarte important, nu trebuie sa lipseasca niciodata; conform caracteristicilor speciei, zebrele pot supravietui fara apa o zi, unii spun ca pot rezista fara apa chiar si o saptamana... dar nu e cazul sa incercati, asa ca, aveti grija ca apa sa fie proaspata si tot timpul al dispozitie.
Pasarile de companie - masuri de siguranta
Convietuirea cu o pasare implica si cateva masuri de precautie carora foarte putine persoane le dau importanta inainte de a-si procura o pasare de companie. Astfel, trebuie sa fim constienti ca anumite obiecte care se gasesc in mod obisnuit in casele noastre sau anumite obiceiuri pe care le avem pot fi daunatoare si chiar fatale pasarilor de apartament.
Plantele de apartament pot fi periculoase pentru pasari!
Pasarile au tendinta sa ciuguleasca mugurii, frunzele si tulpinile plantelor ca atare sau in cautare de insecte - acest comportament este instinctiv, fiind una dintre modalitatile prin care pasarea isi procura hrana in libertate. Anumite plante de apartament contin substante extrem de toxice pentru pasari, iar altele, chiar daca nu sunt toxice in sine, prin tratarea cu diverse produse specifice (insecticide, fertilizatori) pot deveni otravitoare. Prin urmare, accesul pasarilor la plantele de apartament trebuie limitat sau supravegheat indeaproape. In acelasi timp, chiar daca plantele nu sunt periculoase pentru pasare, pasarea este periculoasa pentru plante - nimeni nu isi doreste ca plantele preferate sa fie distruse de un perus neastamparat sau de un pitigoi insistent.
Atentie gospodine! Tigaile de teflon si produsele de curatat spray emana vapori toxici pentru pasari!
Colivia poate sta oriunde altundeva decat in bucatarie - chiar daca ne-am dori un companion in plictisitoarele ore in care trebuie sa gatim, este mai bine sa renuntam la aceasta placere decat sa punem in pericol inutil viata pasarii. Gatitul ingreuneaza aerul dintr-o incapere si trebuie sa luam in considerare faptul ca aparatul respirator al pasarilor este mult mai sensibil decat al nostru. Tigaile de teflon in special si in general vasele teflonate sau acoperite cu material non-adeziv, desi ne usureaza gatitul, emana vapori toxici cand se incing peste o anumita limita. Acesti vapori toxici pot omori o pasare de apartament in cateva minute - de aceea, este bine sa ne luam toate masurile de siguranta si sa plasam colivia cat mai departe de bucatarie, intr-o zona bine aerisita.
In acelasi timp, in timp ce facem curat, este bine sa mutam colivia intr-o alta zona a casei sau, in cel mai rau caz, sa o acoperim bine cu o panza curata, pentru ca spray-urile cu detergenti de geamuri sau de mobilier sunt si ele foarte toxice pentru pasare. Dupa ce am facut curat, este bine sa nu aducem colivia inapoi sau sa nu o descoperim pana cand produsele de curatat nu s-au uscat si camera nu s-a aerisit suficient.
Alte substante toxice pentru pasare
Vopselele, inalbitorii, amoniacul, anumiti adezivi, dizolvantii sunt substante extrem de toxice pentru pasare - vaporii acestora sunt foarte usor absorbiti de plamanii pasarii si prin urmare, fatali. De asemenea, produse aparent inofensive dar care emana mirosuri puternice si vapori, cum ar fi oja si lacul de unghii, deodorantul, parfumurile, crema de ghete, sunt la fel de periculoase atunci cand sunt utilizate in preajma pasarii. O precautie suplimentara se recomanda fumatorilor, deoarece fumul de orice fel, inclusiv cel de tigara, produce leziuni ai plamanilor pasarii si este, prin urmare, periculos. Nu fumam langa colivia pasarii sau, daca totusi fumam, trebuie sa ne asiguram ca incaperea este ventilata suficient.
Ferestrele deschise si dorul de libertate
Orice pasare va avea tendinta sa-si ia zborul printr-o fereastra deschisa si riscam sa o pierdem. In plus, chiar daca fereastra este inchisa, dar nu este protejata de perdele, pasarea nu va sti ca intre ea si libertate exista geamuri - va zbura si se va lovi de ele, ceea ce poate fi periculos mai ales la pasarile de dimensiuni mici, fragile. Este bine stiut ca fracturile sunt de obicei fatale pasarilor, deoarece sunt greu, daca nu imposibil de tratat. Daca lasam pasarea libera in casa, trebuie inainte sa ne asiguram ca toate ferestrele sunt inchise si protejate de perdele sau draperii, astfel incat pasarea sa nu aiba impresia ca poate zbura afara. De asemenea, pentru anumite pasari, se recomanda cuparea aripilor, ca sa nu poata zbura.
Alte posibile pericole pentru pasari
Copiii, mai ales cei mici, care nu isi dau seama cata putere au in manute, pot face rau pasarii - nu trebuie sa lasam copiii sa se joace cu pasarea nesupravegheati indeaproape. De asemenea, daca lasam pasarea libera in casa, trebuie sa fim precauti, sa nu o prindem in usa (sau sa nu fie prinsa accidental intr-o usa inchisa de curent), sa nu o calcam si sa nu rastoarne obiecte in echilibru instabil, care ar putea cadea peste ea. Vom tine capacul WC-ului inchis (sau usa de la WC inchisa) pentru ca pasarile pot incerca sa bea apa, pot aluneca si se pot ineca in vasul de WC. Atentie la alte animale de casa, in special pisici si caini; chiar daca nu au intentia de a face rau pasarii, o pot rani sau chiar ucide in joaca.
In concluzie, nu plasati cusca in locuri expuse fumului, vaporilor si gazelor de la bucatarie, nu utilizati spray-uri si substante volatile in preajma pasarii si supravegheati pasarea in prezenta copiilor, a altor animale de casa si aveti grija la ferestrele deschise, sau inchise si neprotejate de draperii. In acest fel va asigurati ca pasarea dumneavoastra de companie este in siguranta.
Articole actuale: Manifestari de agresivitate la pasari de companie
Manifestari de agresivitate la pasari de companie
Anumiti posesori de pasari se plang de faptul ca acestea, desi aflate in perfecta stare de sanatate, sunt agresive, chiar daca in aparenta nu au facut nimic care sa determine acest comportament. In alte cazuri, posesorii de pasari constata ca favoritul (sau favorita) lor a devenit agresiv peste noapte. Cum se explica totusi agresivitatea pasarilor sanatoase?
Cateva notiuni de "psihologie" avicola
In stare de libertate, pasarile traiesc in grupuri cu o "ierarhie sociala" bine stabilita. Exemplarele mai puternice ocupa pozitii superioare in aceasta ierarhie, iar exemplarele mai slabe ocupa pozitiile inferioare. Astfel, atunci cand un grup se opreste din zbor pentru odihna, membrii acestuia vor ocupa in spatiul disponibil (crengile unui copac, de exemplu) pozitii corespunzatoare locului detinut in ierahie. Orice membru al grupului care ocupa accidental o creanga superioara celei cuvenite este "penalizat" de exemplarele de rang superior.
Pozitia custii si "ierarhia sociala" in captivitate
Pentru pasare, stapanul si familia acestuia reprezinta membrii grupului din care face parte. Astfel, pasarea se va manifesta fata de acestia ca fata de membrii unui grup de pasari. Prin urmare, cu cat colivia este plasata mai sus, cu atat pasarea care o ocupa va fi mai sigura pe pozitia ei superioara in cadrul grupului, ceea ce poate determina un comportament mai agresiv in relatiile cu stapanul si familia acestuia. De obicei, simpla mutare a custii sub un anumit nivel al camerei este suficienta pentru a inlatura manifestarile de agresivitate ale pasarii.
Pasarile tinute pe umar sunt mai agresive?
Majoritatea celor care au pasari de apartament isi invata companionii sa le stea pe umar - chiar si in timpul activitatilor casnice. Pasarea tinuta astfel pe umar, la o distanta destul de mare de sol, "se simte" intr-o pozitie superioara; prin urmare, pasari care in cusca sau in alte pozitii decat pe umar nu se manifesta in general agresiv, pot avea astfel de manifestari brusc, fara un motiv aparent. Este adevarat ca o "ciupitura" de perus nu este decat neplacuta nu si periculoasa, dar in cazul pasarilor cu cioc mare si puternic, se recomanda precautie.
Asadar, pentru a ameliora manifestarile agresive este suficient sa mutam cusca mai jos si sa fim precauti in cazul in care obisnuim pasarea pe umar - aceste masuri pot "rezolva" problema agresivitatii si la pasarile cu personalitate agresiva innascuta.
Boli care se pot transmite de la pasari la om
Cazurile in care pasarile de colivie pot transmite zoonoze sunt destul de rare. Totusi, vom trece in revista cateva dintre afectiunile comune, atat omului, cat si pasarilor de companie, insistand asupra faptului ca incidenta transmiterii este nesemnificativa.
Micoze, eczeme: Din acest punt de vedere, micobacteriozele – grupul de ciuperci care cauzeaza tuberculoza – sunt cele care au un potential crescut in a afecta omul. Exista peste 50 de specii de micobacterii care pot afecta atat animalele, cat si oamenii; dintre acestea, M. Tuberculosis este responsabila de tuberculoza umana iar M. avium si M. genavense sunt cele doua specii care cauzeaza boala in mod frecvent la pasari. Nu s-au raportat cazuri in care speciile specifice pasarilor au cauzat boala la om.
Boli parazitare: Majoritatea parazitilor externi care afecteaza pasarile de colivie sunt specifici acestora; sunt extrem de rare cazurile in care paduchii sau raia se pot transmite de la o pasare infestata la om, desi este posibil ca acestia sa fie detectabili pe acesta, fara insa a-l afecta.
Giardia si Cryptosporidium sunt doua parazitoze des intalnite la pasarile de colivie care pot cauza afectiuni ale aparatului digestiv la om, de multe ori greu de tratat. Aceste organisme, in cazul in care infesteaza pasarile de companie, le pot cauza acestora tulburari gastrointestinale severe. Cu toate acestea, s-au inregistrat foarte rar cazuri in care giardiozele si cryptosporidiozele au fost transmise de la o pasare infestata la om, acesta contractandu-le de obicei independent.
Boli de natura bacteriana: Salmoneloza, colibaciloza (E. Coli), campylobacterioza si, mai rar, chlamydiaza (psitacoza) sunt cele mai comune organisme bacteriene sau similare bacteriilor care pot cauza boli si la om.
Salmoneloza este cauzata de o multitudine de specii ale genului. Desi este des intalnita la pasarile de curte si la struti, afecteaza in rara cazuri pasarile de colivie.
Escherichia coli (E. coli) este o bacterie care poate cauza, prin simpla existenta in organsimul contaminat si in special la om, o mare varietate de afectiuni, de la diaree apoasa la cistita hemoragica si sindromul hemolitic uremic. Nu exista suficiente dovezi ca E. coli se-ar transmite de la pasari la om.
Boli virale: Exista trei zoonoze specifice pasarilor - Virusul Encefalitei Cabaline Estic, Vestic si Venezuelez (EEE, WEE si VEE) insa afecteaza in general pasari aflate in stare salbatica; nu s-au inregistrat infectii de acest gen transmise de pasarile de colivie la om.
Vitaminele si rolul lor în organismele vii
• Vitamina A • Vitamina D • Vitamina B17
Timp de secole marinarii care plecau în lungi călătorii aveau de înfruntat nu numai furiile naturii ci şi o boală misterioasă, care le făcea oasele casante, gingiile sângerânde, totul culminând - în cazurile grave - cu moartea individului. Această boală este cunoscută şi astăzi sub numele de scorbut.
A trecut multă vreme până să se gândească cineva că există o legătură strânsă între lipsa alimentelor proaspete şi apariţia scorbutului, şi abia în 1747 s-a demonstrat că citricele previn apariţia acestei boli. În anul 1928, un chimist a identificat substanţa activă din citrice (prezentă şi în alte fructe şi legume proaspete) responsabilă de prevenirea şi tratarea scorbutului. Această substanţă a fost denumită vitamina C.
În anul 1911 a fost descoperită, prin izolare din tărâţele de orez o substanţă care vindecă boala beri-beri, şi care a fost numită vitamină, adică amină vitală, indispensabilă vieţii. Era vorba de vitamina B1.
Vitaminele, împreună cu enzimele şi hormonii, se găsesc în organism în cantitate mică şi contribuie la reglarea proceselor metabolice. Pentru creştere şi dezvoltare, organismele vegetale şi animale au nevoie - pe lângă constituenţii de bază ai materiei vii (proteine, glucide, lipide) - de substanţe anorganice şi de substanţe organice cu rol funcţional, care să stimuleze şi să regleze procesele metabolice. Acestea sunt vitaminele şi substanţele minerale, care mai poartă denumirea de micronutrienţi.
Lipsa vitaminelor din alimentaţie provoacă tulburări grave ale organismului, numite boli de carenţă. Lipsa totală a unei vitamine se numeşte avitaminoză şi poate duce la moartea animalului respectiv. De cele mai multe ori, apare o lipsă parţială a vitaminelor, cunoscută sub numele de hipovitaminoză, iar tulburările metabolice în acest caz sunt mai puţin grave.
Excesul de vitamine în alimentaţie poate duce la hipervitaminoze, care se manifestă, de asemenea, prin apariţia unor dezechilibre în desfăşurarea proceselor metabolice.
Prin aport vitaminic corect în alimentaţie, starea carenţială se elimină.
În evoluţia hipovitaminozelor şi a avitaminozelor, la început se observă anumite tulburări generale, cum ar fi lipsa poftei de mâncare, slăbirea activităţii fizice şi intelectuale, scăderea în greutate, oprirea creşterii la organismele tinere, stare de moleşeală şi inactivitate. După acest stadiu iniţial, boala capătă un caracter specific, determinat de felul vitaminelor deficitare.
Pentru a preveni dereglările metabolice determinate de lipsa unor vitamine din hrană, alimentaţia trebuie să fie cât mai echilibrată şi să cuprindă toate principiile alimentare. Vitaminele sunt sintetizate de plante şi numai în foarte mică măsură de organismele animale. Animalele îşi procură vitaminele din hrană, fie ca atare, fie sub formă de precursori de vitamine (provitamine) care se transformă ulterior în organism în vitamine.
Există 13 vitamine. Patru dintre ele - vitaminele A, D, E şi K - sunt depozitate în ţesuturile grase din organism (sunt aşa-numitele vitamine liposolubile). Nouă vitamine sunt solubile în apă (hidrosolubile) şi sunt depozitate în organismul animal în cantităţi extrem de mici. Acestea sunt vitamina C şi cele opt vitamine din grupul B: tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), piridoxina (B6), acidul pantotenic (B5), cobalamina (B12), biotina şi acidul folic (B9).
În cantităţi mici, vitaminele sunt necesare pentru un proces normal de creştere, digestie, îndeplinirea funcţiilor cerebrale şi rezistenţă la infecţii. În circuitul sanguin trebuie să existe în permanenţă o cantitate optimă de vitamine.
Excesul de vitamine hidrosolubile se elimină prin urină, iar cel de vitamine liposolubile se depozitează în ţesuturi (ficat sau ţesutul adipos). Deoarece sunt depozitate şi nu eliminate, ele pot deveni toxice. Organismul uman este sensibil mai ales la excesul de vitamine A şi D.
Vitamina A
Mai este cunoscută şi sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmică sau vitamina creşterii. În stare pură se prezintă sub formă de ulei (vit. A2) sau cristale (vit. A1) de culoare galbenă
Este extrem de sensibilă la lumină, în special radiaţii ultraviolete. În plante se află sub formă de provitamine A - carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La nivelul ficatului şi intestinului acestea sunt transformate în retinoli.
Beta-carotenul se găseşte în toate legumele şi fructele, dar în cantitate mai mare se află în morcov, spanac, urzici, varză, măceşe, roşii, citrice, cătină, pepeni, porumb etc. Vitamina A se găseşte ca atare în uleiul de peşte, ficat, lapte, gălbenuşul de ou, unt.
Vitaminele A au un rol important în creşterea organismelor tinere, în protejarea mucoaselor şi epiteliilor şi în procesul vederii. Carenţa de vitamină A se manifestă prin dereglări ale ţesutului epitelial, pielea devine uscată şi cornoasă, se produc tulburări oculare, care în cazul carenţelor grave duc la apariţia xeroftalmiei (orbul găinilor).
Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseşte în industria alimentară, farmaceutică, medicină, cosmetică şi în hrana animalelor.
Cantitatea zilnică necesară de beta-caroten este de 5000 - 8000 UI.
Hipervitaminozele A provoacă fenomene toxice şi fragilitate.
Vitamina D
Sunt vitamine liposolubile. Se găsesc în alimente, atât în stare liberă cât şi sub formă de provitamine (sub formă de steroli). Se cunosc mai multe vitamine D, notate D2 - D7. Vitaminele D nu pot fi sintetizate de organismul animal.
Transformarea provitaminelor D în vitamine D se face sub acţiunea energiei solare, a radiaţiilor ultraviolete. La mamifere şi păsări, vitaminele D se formează în piele, blană şi pene. La om vitamina D3 se formează în cantitate mai mare în piele.
Vitaminele D sunt substanţe rezistente la temperatură. În cantitate mai mare se găsesc în uleiul de peşte, ficat, unt, ouă, lapte, piele, drojdie de bere etc. Cele mai mari cantităţi de vitamina D se găsesc în uleiul de ficat de peşte şi în grăsimea subcutanată. Produsele vegetale sunt sărace în vitamina D cu excepţia unor ciuperci şi a boabelor de cacao.
Vitaminele D au un rol fiziologic foarte important. Ele favorizează absorbţia calciului şi a fosforului şi formarea sistemului osos. Rolul fundamental al vitaminei D constă în reglarea metabolismului calciului şi a fosforului în procesul de osificare.
În avitaminoze D apare rahitismul la copii şi osteomalacia (demineralizarea) la adulţi. Vitaminele D se mai numesc şi antirahitice deoarece previn şi vindecă rahitismul. Osteomalacia se manifestă la adulţi prin demineralizarea şi înmuierea oaselor, micşorarea în volum şi deformarea lor. Osteoporoza se caracterizează prin rarefierea oaselor. Vitaminele D influenţează favorabil metabolismul lipidelor şi acumularea acidului citric în sânge, care are rol însemnat în procesul de osificare.
Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor şi la apariţia calculilor (renali, hepatici etc.).
Necesarul zilnic de vitamină D pentru adulţi este de 100 - 150 UI, iar la copii de 120 - 200 UI. Se recomandă ca în cazul unor fracturi sau apariţiei unor tulburări metabolice ale calciului şi fosforului, să se mărească doza zilnică la 500 - 700 UI.
Vitamina B17
Nu, nu este vorba de binecunoscutul bombardier american! Este vorba despre o vitamină, mai puţin cunoscută, dar foarte controversată în lumea medicală. După ani de cercetări, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, în 1950, o nouă vitamină pe care a denumit-o B17 - cunoscută şi sub numele de amigdalină (sau laetrile).
Se face din ce în ce mai auzită opinia conform căreia cancerul ar fi o boală cauzată de o deficienţă nutriţională. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxină misterioasă, ci pur şi simplu despre absenţa unei substanţe pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17.
Sâmburii de caise - pe care îi mâncam cu mare plăcere când eram copii - sunt cea mai bogată sursă naturală de vitamina B17. În general, seminţele fructelor (mai puţin citricele) conţin această substanţă, care le conferă un gust amărui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului.
Amigdalina este alcătuită din două molecule de glucoză, o moleculă de acid cianhidric (compus anti-neoplastic) şi o moleculă de benzaldehidă (analgezic). Comercial, amigdalina (vitamina B17) se prepară din sâmburii de caise.
Tratamentul, considerat în prezent neconvenţional, constă în injectarea intravenoasă a unor doze de amigdalină timp de două-trei săptămâni, urmat de doze orale, pentru menţinere.
Această metodă nu este acceptată de medicina "ortodoxă", care reclamă lipsa unor dovezi concrete legate de proprietăţile vitaminei B17 de prevenire şi vindecare a cancerului. Însăşi încadrarea amigdalinei ca �vitamină� este contestată.
Studiile sponsorizate de Institutul Naţional al Cancerului nu au putut pune în evidenţă proprietăţile terapeutice ale amigdalinei sintetizate din sâmburii de caisă în vindecarea cancerului. În plus, au fost înregistrate cazuri de deces prin otrăvire cu cianură în urma unor doze orale de amigdalină.
Adepţii terapiei neconvenţionale (pro-amigdalină) declară că există dovezi în sprijinul tratamentului cu amigdalină, dar că ele nu sunt luate în considerare, din motive financiar-politice: companiile farmaceutice multinaţionale nu sunt interesate de promovarea acestui tratament, ele neavând nici un drept (brevet, patent) asupra vitaminei B17.
Tratamentul cancerului cu vitamina B17 este ilegal în SUA - pacienţii suferinzi de cancer care-şi pun speranţe în această metodă trebuind să urmeze tratamentul specific la clinici din alte ţări: Australia, Germania, Belgia, Anglia, Grecia, Israel, Italia, Mexic, Peru, Spania, Elveţia etc. Costul unui asfel de tratament variază între 2000 şi 5000 USD pe săptămână...
Până ce medicina modernă va proba eficienţa sau ineficienţa acestui tratament, un ... sâmbure de adevăr există.
Amigdalina era cunoscută cu mii de ani în urmă, în China şi Egiptul antic, fiind extrasă din migdale amare (de unde vine şi denumirea). Un papirus egiptean, vechi de peste 5000 de ani, menţionează utilizarea "aqua amigdalorum" în tratamentul unor tumori ale pielii. Grecii şi romanii s-au folosit, la rândul lor, de proprietăţile terapeutice ale amigdalinei. De asemenea, numeroase triburi de indieni (Navajo, Karakorum etc) consumă frecvent băuturi preparate din sâmburi de fructe, bogate în amigdalină � în rândul acestora neînregistrându-se nici un caz de cancer.
Nu ştim de partea cui este dreptatea, timpul şi cercetările ce vor fi întreprinse vor lămuri această dispută. Poate că sursa naturală (sâmburele) este mult mai bună decât compusul comercial.
